Centralele convenționale utilizează unul sau mai multe circuite de intrare conectate la senzori (dispozitive de inițiere) legați în paralel. Acești senzori sunt concepuți asfel încât rezistența lor scade când mediul exterior este afectat de un incendiu datorită efectelor însoțitoare ale acestuia. Când aceasta scădere depășește un anumit prag, detectorul, care include senzorul, basculează un “trigger” intern care semnalează starea de alarmă în care rămâne până când centrala de alarmare îl resetează.
Centrala identifică circuitul și afisează starea de alarmă. Cantitatea de informație este proporțională cu numărul de circuite de intrare care definesc zonele sistemului și care este limitată fizic. De aceea centralele analogice sunt folosite în obiective de dimensiuni mici sau medii.
Detectoarele convenționale sunt dispozitive “on/off” – atunci când nu există fum, ele nu reacționează. Dacă detectoarele sesizează nivelul stabilit de fum sau caldură acționează alarma. Aceste tipuri de detectoare sunt conectate la un circuit cunoscut ca “zona”, fiecare circuit fiind conectat la panoul de control. Dacă un detector convențional intră în starea de alarmă, panoul de control va fi capabil să identifice în care dintre zonele interconectate se află detectorul, dar nu și care dintre detectori a detectat fum sau caldură.
Centrala convențională de incendiu are rolul de a controla și prelua toate semnalele de stare de la detectori declanșând avertizarea sau preavertizarea la dispozitivele de semnalizare acustică și, eventual, va acționa automat trapele de evacuare, lifturi, etc.
• detectori de fum optici: au rolul declanșării alarmelor la apariția fumului în zona lor de analizat;
• detectori de fum cu ionizare: au o sensibilitate mult mai mare la analiza elementelor din aer care pot declanșa o avertizare de incendiu datorită camerelor de ionizare a moleculelor de aer din interiorul acestora;
• detectori de fum cu spot reflexiv în infraroșu: se sesizează prezența fumului cu ajutorul unui emițător în infraroșu;
• detectori de temperatură: sesizeaza un nivel ridicat de temperatură sau o creștere rapidă a temperaturii mediului;
• detectoare de monoxid de carbon: reacționează la o creștere peste un nivel de alarmă a monoxidului de carbon;
• detectori de fum tip barieră în infraroșu: au ca și detectorii de fum cu spot reflexiv în infraroșu același principiu de funcționare utilizându-se în aplicații unde este dificilă amplasarea detectorilor de fum uzuali;
• detectori de fum prin aspirație: utilizează un sistem de conducte din diverse puncte de acces și un aspirator (pentru spații greu accesibile);
• detectori de flacară: folosește un sistem combinat de receptori în ultraviolet și infraroșu;
• module adresabile: prin intermediul lor se pot conecta la o centrală de incendiu adresabilă detectori convenționali;
• repetoare și emulatoare: pentru vizulizarea anumitor date, informații sau comenzi în diferite puncte ale zonei controlate și monitorizate;
• izolatoare de buclă pentru sisteme adresabile: se recomandă folosirea lor pentru ca o întrerupere a buclei să nu afecteze totalitatea detectorilor;
• detectori de substanțe periculoase: pentru detectarea anumitor produse specifice periculoase din punct de vedere al potețialului exploziv cum ar fi hidrogenul, vapori de petrol, de alcool etilic, de amoniac, de GPL, de gaz metan;
• sirene și indicatoare optice de semnalizare: asigură avertizarea optică și acustică la inițierea unui incendiu ca și semnalizarea începerii procedurii de evacuare;
• electromagneți și elemente de blocare acumulatori: pentru menținerea în funcțiune a sistemului de detecție și avertizare a incendiului la întreruperea alimentării cu energie electrică a centralei;
• butoane de urgență pentru declanșarea imediată a alarmei: se utilizează pentru alarmarea manuală la apariția unui incendiu de către personalul obiectivului monitorizat la incendiu.